Cum obții certificatul de celibat și documentele necesare pentru căsătorie în străinătate

/ Informații utile

Pentru a te putea căsători în străinătate, oficiul de stare civilă îți va cere aproape întotdeauna un certificat de celibat (adeverință prin care se atesta statutul de necăsătorit) emis de autoritățile române. Acest document atestă în mod oficial că nu ești căsătorit(ă) la data eliberării lui.

Problema apare atunci când locuiești în străinătate și nu poți veni personal în România pentru a obține acest document. În acest caz, soluția este o procură specială prin care împuternicești pe cineva să obțină certificatul în locul tău.

De ce nu e chiar așa de simplă procedura?

  • Procura: trebuie redactată într-o formă exactă, pentru ca autoritățile din România să o accepte.
  • Legalizare și apostilă: dacă este făcută la notar german, procura trebuie apostilată. Dacă e făcută la consulat sau ambasadă nu va mai fi nevoie de apostilă.
  • Certificatul de celibat: trebuie solicitat la Starea Civilă din România din localitatea unde te-ai nascut, ridicat, apostilat (dacă autoritățile din străinătate solicită acest lucru) și apoi tradus de un traducător autorizat din țara unde se va oficia căsătoria.
  • Acte în plus: Oficiul de Stare Civilă verifică foarte strict actele și, uneori, solicită și formulare tip UE (Regulamentul Bruxelles IIb), mai ales dacă există divorțuri sau alte hotărâri anterioare.

Chiar și o mică greșeală de redactare sau lipsa unei apostile poate duce la refuzul actelor de către Starea Civilă și la pierderea timpului (de obicei nu sunt acceptate certificate de celibat mai vechi de 6 luni).

Cum te putem ajuta?

Biroul Sprachen Express oferă servicii complete pentru această procedură:

  • îți redactăm procura, în cazul în care vrei sa împuternicești pe cineva cunoscut în România, stabilim porgramarea la un notar în zona ta și te ghidăm cum să obții apostila;
  • oferim traduceri autorizate recunoscute de Starea Civilă;
  • putem intermedia direct procesul de obținere și transmitere a certificatului de celibat dacă nu ai pe cine împuternici în România;
  • îți oferim suport privind eventualele formulare UE tip Bruxelles pe care Starea Civilă le-ar putea cere în plus.

Astfel, nu mai pierzi timp căutând notari, instituții și traducători, iar documentele ajung la tine corect pregătite.

Dacă urmează să te căsătorești în străinătate și ai nevoie de documente din România sau de ajutor pentru procură și documentele conexe, contactează-ne. Lasă specialiștii Sprachen Express să se ocupe de tot procesul, astfel încât să ai actele corecte și acceptate la timp de către Oficiul de Stare Civilă.